Sari la conținut

Budva – Petrovac – Budva

20 iulie, 2016

Era ora 8:00, iar alarma telefonului suna deja de ceva timp. Deși nu sunt o persoană matinală, eram încântată pentru ceea ce urma să facem în acea zi. M-am ridicat repede din pat, am făcut un duș și am mers spre portul din Budva, deoarece la 9:45 porneam într-o mică croazieră spre Petrovac. Au urmat cinci ore în razele soarelui puternic, ore în care am admirat marea, peșterile, insula Sveti Stefan (de la depărtare) și ne-am bucurat pentru că în sfârșit ajungeam pe o plajă fără bolovani (Petrovac).

 

Pentru această plimbare, am plătit 12 € / persoană, iar traseul a fost acesta:

10:00 – am pornit din Budva, iar până la Sveti Stefan s-au făcut opriri de câte 10 minute pentru a vedea cele mai scumpe plaje de pe litoralul muntenegrean.20160720_103149

10:40 – oprire de 30 de minute pentru cei curajoși care își doreau să intre în apă (foarte rece).

DSC_0576.JPG20160720_103718.jpg

11:10 –  am continuat drumul până la Petrovac.20160720_105607

 

11:30 – mâncare, vizitat oraș și plajă timp de 3 ore.20160720_121209(0).jpg20160720_130848.jpg20160720_132924.jpg20160720_113018.jpg

14:30 – am pornit spre Budva.

20160720_13325220160720_133543

15:00 – în apropierea insulei Hawaii Budva cei de la Odisey, au oprit timp de 20 de minute barca, din nou, pentru cei care voiau să înoate sau să intre în micile peșteri.

20160720_142459.jpg

15:20 – am pornit de langă insula Hawaii, iar mica noastră croazieră s-a terminat 5 minute mai târziu. 🙂DSC_0744.JPG

 

Îți doresc o zi frumoasă!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: